Iar

Iar mi-am neglijat blogul. Adevarul e ca imi iubesc mult blogul si imi e dor de toate posturile pe care le-am scris si de acele idei. Sper totusi sa incerc sa scriu mai des, desi sunt unii care ar vrea sa nu mai existe blogul asta. Poate o sa-l sterg candva, poate ma voi schimba, poate voi regreta ce am scris de-a lungul lunilor. Pana atunci o sa continui sa scriu, indiferent de parerea altora.

Duminica a fost ziua mea, ma cheama si Gabriela, desi nu imi place acest nume. A fost cea mai lunga zi din viata mea. Am iesit in club cu prietenii, m-am distrat, pana la un moment dat, cand a trebuit sa aflu o veste-soc. Toata ziua mi-a fost ruinata, stricata, dar luni dimineata am avut o revelatie (wow, nu ma asteptam) si am hotarat ca nu ar trebui sa ma doboare o asemenea veste. Este de tot rasul chiar, nu merita sa-i dau atentie sau sa-mi stric ziua din cauza unui lucru atat de infantil.

Nu prea m-am mai ocupat de scoala si nici de meditatii, dar sunt optimista. Nu am mai dat importanta orelor sau gramaticii limbii romane. Nici chiar economiei. Sunt fericita pentru ca sunt inconjurata de oameni fericiti. Asta e leacul meu. Nu vreau sa mai vad fete triste in jurul meu. Nu vreau sa mai aud povesti de dragoste triste. Vreau sa rad, sa fiu vesela, sa ma distrez (in club si bar, desigur). Imi iubesc prietenii!

Ganduri...

Timp liber... Nu mai stiu ce este. Nu am mai avut de ceva vreme. Scoala, meditatii. Iesit in oras, in bar, in discoteca. Era si timpul sa-mi revin. Am luat o pauza, fara sa vreau. Ganduri au fost multe, idei de scris pe blog au fost o multime. Ce m-a oprit? Lenea? Comoditatea? Timpul? Unele persoane? Nimeni nu m-a oprit, doar ca nu ma mai simteam in stare sa scriu ceva frumos, cum obisnuiam. Nu stiu de ce scriam frumos, nu stiu de ce eram laudata pentru posturi. Acum vreau sa fie la fel, dar timpul nu se intoarce niciodata inapoi si nici destinul nu face de doua ori acelasi lucru.

Printre randuri, am ramas fara telefon pentru ca l-am stricat si l-am dus la vodafone, la service, iar acum astept sa mi-l aduca inapoi sau sa-mi dea altul. Mi-e indiferent, oricum il cam zgariasem. Am luat 10 la test la informatica, ceea ce e wow, pentru ca am auzit ca se iau note mari destul de greu la noul meu profesor de informatica. M-am oferit sa raspund la franceza si am luat 9. Asta e, oricum nu imi mai place franceza (in special de cand nu am mai luat 10) si nici nu dau franceza la bac. Am dat si un test la matematica (nu stiu ce urasc mai mult decat matematica, poate unele persoane care mi-au facut rau sau cele care nu mi-au fost alaturi cand am avut cea mai mare nevoie).

Parca nici nu mai am cuvinte sa fac vreun repros. Simt ca nu mai are rost. Persoanele care m-au dezamagit de curand pur si simplu nu mai merita. E bine ca sunt indiferenta la tot ce e in jurul meu, lucru care m-a ajutat de multe ori, dar ce fac cand cei la care tin ma lasa balta? Cei la care tin imi sunt apropiati, imi sunt prieteni si stiu ca se vor revansa. Si chiar asa e. Si eu fac de-astea. Si eu ma revansez. De-asta suntem prieteni. Si da, imi iubesc prietenii.

Ipocrizia

Ce inseamna sa fii ipocrit, scurt si la obiect: lui X ii spui un lucru despre o persoana, iar lui Y ii spui opusul. Punct.

Prietenia

Azi am primit o tema speciala. Sa scriu un eseu despre prietenie, desigur, pentru scoala. Intamplarea face ca ieri eu am vrut sa scriu un post azi despre prietenie. In primul rand, prietenia este o relatie, intre doua sau mai multe persoane, in care increderea, respectul si generozitatea sunt mai mult decat esentiale. Din proprie experienta afirm, cu parere de rau, ca a existat o perioada in care mi-am neglijat prietenii, crezand ca relatia cu persoana iubita este mai importanta si ca daca iubesc si sunt iubita, prietenii vor intelege, iar relatia cu ei va ramane la fel. Ei bine, am gresit, in final dandu-mi seama ca daca vreau sa am si prieteni, si iubit, trebuie sa-i impac pe toti si nu trebuie sa renunt la unii pentru altii.

Se mai spune ca prietenii sunt adevarati doar daca sunt alaturi de tine neconditionat. Da, este adevarat, adica aprob. Insa am un "dar", si anume: Cum vrem noi sa ne fie prietenii alaturi daca noi ii neglijam, ii lasam balta din diferite motive si avem pretentia sa ne fie alaturi cand avem probleme? Asta e ceea ce nu inteleg. Daca nu mentii relatia, orice fel de relatie, cum vrei sa se consume? Ce sa se consume? Intotdeauna am ceva de criticat, fie ca mi se intampla mie sau celor din jur. In cazul asta, mi se pare nedrept sa ai pretentii de la cineva cand tu nu esti in stare sa oferi nimic. Nu zic ca daca oferi, trebuie neaparat sa si primesti, zic doar sa ai bun simt.

Nu acuz pe nimeni, nu cer nicio explicatie, doar imi exprim parerea. Daca am ceva de spus cuiva, ii spun direct, nu ma folosesc de blog sau de intermediari. Multi ma inteleg gresit, crezand ca eu ma adresez cuiva anume prin posturile acide si critice. Cine se scuza se acuza, dar eu sunt exceptie. Intotdeauna.

De la spionaj la pisici

Multi dintre noi suntem tentati sa ne bagam in viata unor persoane, din diverse motive. Si eu am fost tentata sa fac lucrul asta, dar m-am oprit cand am patit-o si eu. Deci, "Ce tie nu-ti place, altuia nu-i face". Nu am de gand sa insist asupra acestui subiect. Cine se simte, se simte si gata. E de ajuns daca se simte.

Printre altele, cu scoala o duc fantastic. Am cam chiulit saptamana asta (din cauza somnului, in mod special -> e greu sa ma trezesc la 7, in conditiile in care vara asta ma trezeam dupa ora 3 pm), dar iata ca a venit si weekendul, desi momentan ploua si nu am chef sa ies.

Azi am strabatut orasul, neavand ce face. M-am dus in multe locuri, adica parcari, sa mai exersez. Imi place ca parchez cu viteza mare si frane bruste :)) Dar promit sa ma perfectionez incepand de luni. Am fost si prin port, m-am invartit pe acolo, am facut si acolo zeci de parcari, pana mi-au iesit perfect, mai putin cand am ajuns acasa si am dat-o in bara. Noroc ca sunt rapida si nu a patit masina nimic, nici macar o atingere. Ca tot veni vorba de parcat milimetric, eu mi-am parcat azi masina cam semi-milimetric.

Maine imi iau pisoi. Adica pisicuta. Sa vad cat o tin pe acasa. Imi place de ea mult de tot, in special ca e micuta si s-a si atasat de mine. Trebuie sa-i cumpar nisip, sa o invat sa-si faca nevoile acolo si nu in casa, ca daca gaseste mama ceva nedorit, imediat o zboara. Inca visez, n-am avut in viata mea o pisica in apartament si deja eu o vreau invatata sa faca la nisip. O sa-i pun si nume, o sa-i fac poze, o sa ne facem poze. Weekendul asta deja nu ma mai scoate nimeni din casa.

M-am indragostit

Fluturasii mi-au invadat camera, mintea si mai ales stomacul, dar nu am de gand sa ii dau afara. E asa frumos sa simt iarasi acele senzatii si mai ales sa-mi bata inimioara atat de tare cand il vad. De cateva zile ma aflu intr-o stare euforica, de visare, numai eu si el. Ma asteptam sa mi se intample asta, dar nu ma asteptam sa fie vorba de el. El, mai rebel decat mine, el, mai matur decat mine, el, acela care imi face inima sa bata in fiecare zi cu putere. Nu e iubire, nu e amor, sunt doar fluturasi. Dar ce fluturasi zburdalnici...

Vreau sa ma tina in brate si sa-mi spuna ca ma adora si ca sunt fata lui. Vreau sa-mi spuna ca se bucura ca ma vede. Vreau sa-i bata inima mai tare cand ii apare mesajul "Alexandra is now online". Vreau sa fie primul care imi spune "Buna dimineata" si ultimul care imi spune "Noapte buna". Vreau sa ma tina strans la pieptul lui cand i se face dor de mine. Vreau ca din cannabis sa-mi faca cea mai frumoasa coronita...

2 cuvinte, 8 litere

Ieri mi-am descarcat trei episoade din sezonul 3 al serialului Gossip Girl si urmeaza sa le vad acum. Am deschis primul episod si a inceput sa apara chestii din episoadele trecute. Cand a aparut momentul cand Blair ii zice lui Chuck "Three words, eight letters... Say it and I'm yours", mi-am amintit ca am trecut si eu prin ceva de gen acum ceva timp. Chuck nu i-a zis lui Blair ca o iubeste, ba din contra, i-a zis ca si-a batut joc de ea. Din fericire, si-a dat seama ca nu are de ce sa isi ascunda sentimentele fata de ea, asa ca i-a spus ca o iubeste, adica ceea ce simte. A avut curajul sa recunoasca ca o iubeste, desi si-a asumat multe riscuri. Cate nu face omul din iubire...

Am promis ca nu voi mai scrie un anumit tip de posturi pe blog si m-am tinut de cuvant. Nu a fost frumos din partea mea sa scriu detalii despre relatia mea pe blog pentru ca pana la urma e viata mea si nu imi place s-o transform intr-un circ, cum fac altii din jurul meu. Insa nu ma pot abtine sa nu aberez. De fapt nu e vorba sa ma abtin, e vorba de felul meu de-a fi. Inca ma simt un copil si inca am intrebari pe care sa le pun vietii, de-asta am blog. Nu mi-am facut blog ca sa scriu ce fac eu in fiecare zi, l-am creat ca pe o persoana, o a doua eu.

Zilele astea ma uitam cu atentie la parul meu si la cat de mult l-am chinuit in ultimul an. L-am vopsit negru, apoi l-am decolorat. Apoi am inceput sa-l indrept cu placa o data la doua zile. Am continuat sa-l vopsesc blond si sa-l indrept cu placa, gandindu-ma ca nu se poate sa raman doar cu cateva fire de par. Momentan am destule, dar culoarea este destul de urata, iar firul este si el urat. Nu mai are luciu, nu mai este matasos, nu mai e la fel de frumos cum era cand l-am vopsit prima oara blond. De-asta ma gandeam sa-l vopsesc iar, dar intr-o nuanta asemanatoare celei naturale. Daca fac asta, se cam schimba si blogul meu.

Printre altele, exista baieti care isi iubesc prietena si baieti care isi fac publica iubirea. Florin. Am citit multe bloguri de cand am intrat si eu in blogosfera, dar Florin este singurul care mi s-a parut a-si "scrie" iubirea cel mai frumos. Si-a ales cuvintele cu grija, dar nu a avut nevoie de cuvinte pompoase sau poezii furate de la autori cunoscuti sau mai putin cunoscuti ca sa ii iasa frumos declaratia. Si totusi, a iesit ceva frumos.

Eu... Sunt fericita ca cei apropiati mie sunt fericiti. Ma bucur pentru ei, si, desi nu le spun mereu si nici nu o arat, sunt fericita cand sunt si ei fericiti. Am invatat ca nu trebuie sa ai iubit sau iubita ca sa fii fericit/a, trebuie doar sa ai prieteni. Si chiar daca horoscopul imi mai spune ca ma va trada un prieten in ziua respectiva, eu tot ii iubesc, pentru ca stiu ca nu vor face asta.

Nu tin dieta

Sunt acuzata din toate partile ca am slabit, ca ma infometez ca sa fiu slaba. Oamenii care fac asta nu gandesc, pentru ca daca ar face-o, s-ar uita la mine si si-ar da seama ca nu am ce sa dau jos, in caz ca vreau sa slabesc. Mie in general nu-mi pasa ce crede lumea de mine, ba chiar nu ii bag in seama, dar chestia asta a inceput sa ma exaspereze tocmai pentru ca eu incerc sa ma ingras, dar nu reusesc. Este de la metabolism.

Sunt bolnava, de asta nu am pofta de mancare. Stresul si problemele ma coplesesc. Sunt si eu o fiinta si am nevoie de dragoste. Ma hranesc cu dragoste. Dar eu nu primesc dragoste. De nicaieri. Nu sunt emo, dar sunt trista, tocmai pentru ca multa vreme eu am fost fericita, nu aveam nicio problema (sau daca aveam, o consideram minora, oricat de grava era), tocmai pentru ca eram fericita.

Da, sunt bolnava. Incerc sa ma recuperez, cu diverse tratamente. Pentru cea de-a doua boala nu s-a inventat inca un leac. Inima imi e bolnava.

Zambesc

Se poate spune ca am avut o saptamana grea si inca am, dar zambesc. Nu sunt fericita, dar imi traiesc viata, cu bune si cu rele. Desi s-ar parea ca nu am de ce sa zambesc, si asta pentru ca m-a afectat criza destul de tare si inca ma afecteaza, pentru ca am multe meditatii, materie grea si multa, admitere si mai grea, bacul si mister-ul, despre care nu se stie daca il mai facem, totusi eu continui sa ma bucur de ce ma inconjoara.

Am un nou viciu. Nu sunt dependenta, dar voi fi, sunt sigura de asta. Mi-am propus sa nu practic acest sport in fiecare zi, nu pentru a nu deveni dependenta, ci pentru ca nu am timp, asa ca il practic doar in weekend sau cand am eu chef. Nu ma ajuta foarte tare si nici nu astept asta, pentru ca daca am nevoie de ajutor, numai eu ma pot ajuta sau parintii mei sau prietenii mei, niciodata un viciu.

Printre altele, am gasit niste skinuri super pentru winamp si bsplayer.

Chestii noi

Mi-am cam neglijat blogul mult iubit in ultima vreme. Nu stiu cum am reusit sa fiu asa de ocupata, dar fie. Azi m-a apucat o nesimtire teribila, nu pot sa dau nume, ca mi-e rusine, dar nu stiu de ce, pentru ca eu de obicei zic tot in fata, indiferent daca doare sau nu. Nu-mi cer scuze ca am fost nesimtita, ca doar meritau. Am fost calcata pe nervi, dar si pe codita si m-a cam durut; e bine totusi ca am ramas indiferenta. Sunt indiferenta fata de tot ce mi se intampla.

Zilele astea m-am simtit tare bine singurica, adica fara sa ma gandesc la cineva anume, m-am gandit doar la mine si la viitorul meu, ca doar eu sunt cea mai importanta pentru mine, si apoi e pisica mea. Deja m-am saturat de scoala, mai ales cand ma gandesc ca trebuie sa invat atata ca sa intru la drept, adica la romana si economie. Partea urata e ca fara meditatie nu intru nici macar la taxa, adica voi cheltui destui bani anul asta, adica nu eu, ai mei. Asta e.

M-am razgandit. Nu mai sunt indiferenta fata de tot ce mi se intampla, ba chiar sunt foarte emotiva. Doar azi. Doar acum. Am emotii, sunt timida si nu imi gasesc cuvintele. Deedee, Valy si Dee stiu despre ce vorbesc, dar tot ele sunt cele care ma imping de la spate sa imi gasesc cuvintele si sa fac pasul cel mare. Nu am mai avut asa multe emotii de cand am fost indragostita ultima oara. Asta inseamna ca acum m-am indragostit iar. Si vorbesc serios.

Sentimente vechi si noi

Azi am luat hotararea sa merg mai departe. Ce chestie... De parca nu era logic ca o sa fac asta. Ei bine, azi m-am hotarat sa las tot trecutul in urma si sa nu ma mai invinuiesc pentru greselile altora. Din iubire mi-am asumat greseli care nu erau ale mele. Eh, asta e. Trec eu peste. Partea proasta e ca azi nu am inspiratie si as fi vrut sa scriu ceva frumos pe blog, asa ca de inceput nou, dar si pentru ca am de facut un eseu la engleza, reflectiv, in care trebuie sa aberez si nu reusesc.

Pe de alta parte, ma gandesc destul de serios sa abandonez ideea de a deveni judecator in favoarea aceleia de a urma o cariera militara, dar nu stiu de ce. De fapt stiu, dar nu vreau sa spun, chiar daca suna copilareste. Este o experienta minunata, cu toate ca se intra greu la Academia Militara de la Sibiu, dar cred ca merita sa te chinui trei ani de zile, ca sa iesi de acolo cu serviciu, locuinta si salariu, chiar daca nu iti mai poti schimba optiunea in restul vietii.

Iarasi pe de alta parte, sunt nevoita sa renunt la unele posturi si la unele idei, ganduri. Dar trebuie sa fac asta, pentru ca nu am dreptul sa scriu pe blog despre o persoana, fara acordul ei. Am gresit facand asta si am gresit si pentru ca am facut publica povestea mea de dragoste si implicit suferinta mea, de aceea vreau sa imi cer scuze oficial pentru aceste greseli. Chiar daca nu vor fi acceptate sau bagate in seama scuzele mele, sunt constienta ca am facut asta si chiar simt asta.

Este timpul pentru un nou inceput, si cum de obicei eu incep ceva nou din iubire, m-am indragostit.

<< El si ea >>

Se spune ca povestile nu inceteaza sa mai existe, deoarece ele raman vesnic in inimile noastre. Asa o fi, desi nu stiu cine a afirmat acest lucru. Uneori sunt de acord cu respectiva/respectivul. Banuiesc ca o poveste continua sa existe, desi personajele au incetat sa mai existe, zic eu. Majoritatea povestilor au final fericit. De ce? Asta nu stiu si nici nu ma prea intereseaza, de vreme ce nu cred in happy end. Cand eram eu mai mica si mai proasta, credeam ca fericirea tine vesnic si incepe dupa ce te mariti. Acum, ca am crescut, sunt de parere ca fericirea e ca un anotimp, adica vine si pleaca, pe urma vine iar, iar pleaca si tot asa. Si inca ceva, mai cred ca banii intretin fericirea si in multe cazuri o si aduc.

Azi

Au trecut ceva saptamani de cand nu am mai condus. Iata ca azi am facut in sfarsit itp-ul (alti bani...). M-am plimbat pana la tara, pana la o ruda, iarasi pana la tara si in oras. Miercuri iarasi. Din intamplare, adica fara sa vreau, am plecat cu scartait (sau cum se spune). Cand am plecat de pe loc, am avut demaraj destul de mare, am si virat si uite asa si zgomotul. Eu mandra, tata mandru, mama speriata. Mai incerc si miercuri.

Pe de alta parte, am inceput scoala azi, nu am luat flori dirigintei, dar cred ca ii duc maine, asta daca nu uit. Anul scolar imi aduce multe chestii, printre care banca noua. Adica m-am mutat din banca a 4-a de pe randul de la fereastra in banca a doua de pe randul de la mijloc. Nu de alta, dar asa sunt mai atenta la ore, ca tare am nevoie de atentie anul asta.

Facultate si chestii de gen

Presimt ca pe toata durata acestui an scolar voi scrie multe posturi de gen. Da, intentionez sa mai tin blogul. Doar pentru ca intru in an terminal de liceu, nu inseamna ca voi sta inchisa in casa sa invat, voi abandona televizorul si calculatorul. Nu. Voi continua sa ies in oras, sa ma plimb, prin cluburi si in locurile pe care le frecventez, atat cat imi va permite si vremea.

Revenind la problema mea de azi, in sfarsit am luat niste decizii. Prima este cu privire la bac, si anume ca voi da la informatica, si nu la biologie, chimie sau fizica. Am ales asta pentru ca nu vreau sa tocesc materie de 2 ani intr-un an de zile, care nu imi va folosi deloc in viata. La fizica nu ma pricep mai deloc, abia daca stiu sa rezolv o problema, iar la chimie nici atat.

Informatica. Ce inseamna informatica? De fapt, ce inseamna sa dai bacul la informatica? Nu stiu si nici nu prea m-am interesat. Stiu doar ca nu vreau sa tocesc la biologie. Informatica nu inseamna neaparat calculator, dar adevarul este ca ma pasioneaza aproximativ tot ce tine de un computer, mai putin cum arata placa de baza, placa video, procesorul si altele.

Romana, matematica si informatica. Cele 3 discipline pe care trebuie sa le stiu bine bine. In afara de astea, mai dau 2 probe orale, la engleza si romana si inca o chestie legata de calculator (pe asta nu am inteles-o foarte bine), pe langa atestatul la engleza si cel la informatica. In rest, trebuie sa ma mentin pe linia de plutire la celelalte materii.

Cand eram mica, voiam sa ma fac doctor. Prin clasa a 8-a voiam sa lucrez intr-o banca. Intr-a 9-a si a 10-a voiam sa ma fac avocat, iar intr-a 11-a am vrut sa devin actrita.

Am renuntat la visul de a deveni doctor pentru ca este mult prea multa materie de tocit si nici nu ai sanse mari sa ajungi undeva. Doctorii cu varsta de peste 50 de ani nu vor sa le dea locul lor tinerilor. Cei in varsta gandesc cam asa: "Am muncit atatia ani sa ajung aici si acum sa-i las locul meu unui mucos?", iar cei tineri: "Ce mai sta mosul asta in spital? Gata, i-a trecut vremea. Sa lase tinerii."

Incetul cu incetul, am renuntat si la a lucra intr-o banca pentru ca mi se parea ca muncesti foarte multe ore pe zi, dar esti platit destul de bine. Nu mai ai timp liber, chiar daca primesti bani destui pentru cheltuielile lunare. Nu mai ai timp sa te duci intr-o vacanta, chiar daca iti permiti aproape orice fel de vacanta. Nu mai ai timp pentru tine, sa iesi prin oras, in cluburi, la concerte, la cinema, sa te vezi cu prietenii, si nici timp pentru un iubit nu mai ai.

Cand am hotarat ca vreau sa fiu avocat, tocmai vazusem filmul "Legally Blonde" sau "Blonda de la drept", care m-a determinat sa vreau sa fiu la fel de buna ca protagonista si sa am sentimentul de succes, reusita. Stiam ca e greu la drept, ca trebuie sa inveti mult, in special definitii grele si lungi, ale unor termeni pe care trebuie sa-i folosesti constant. Dar am renuntat cand am auzit de meseria de "avocat fara procese".

Actoria. Marii actori nu au facut o facultate, doar au fost descoperiti pentru ca ei au fost speciali inca de mici, de fapt din nastere, asa le-a fost destinul. Ma refer strict la actorii americani. Actorii romani... parca nici nu sunt actori. Au facultate terminata, dar nu au unde sa lucreze. Iar romanii nu prea au succes afara. Desigur, sunt si exceptii, exista romani inteligenti, speciali, muncitori, dar majoritatea nu mai locuiesc in tara.

Daca nu risc, nu ajung nicaieri. De-asta m-am intors la drept. Dar nu vreau sa fiu avocat, ci judecator. Am aspiratii destul de mari si stiu ca la un moment dat, dupa atata visare, voi cadea si va durea destul de tare. Sunt dispusa sa invat si sa lupt ca sa ajung unde vreau. Asa am fost mereu. Am luptat pentru ceea ce mi-am dorit si nu m-am lasat pana nu am primit, chiar daca ma lasam calcata in picioare. Pentru mine, dreptul e o provocare, si ma bucur ca m-am intors la decizia aceasta.

Si oricum, daca nu reusesc sa intru la nicio facultate de drept, ramane optiunea a doua, adica geografia.

Sunt fericita

Nu am mai spus asta de mult, dar se pare ca in sfarsit rasare soarele si pe strada mea. Afara incepuse sa ploua, dar eu eram fericita. Nu e fericire completa, dar sunt fericita pentru ca am ceea c vreau. In sfarsit apreciez tot ce am, mai ales ca am luptat mult sa obtin ceea ce am vrut. Nu sunt genul care sa se multumeasca cu putin, dar ce pot cere mai mult de atat? Sunt fericita!!